Str. Ienăchiță Văcărescu Nr. 56, sector 4, 040157 București, ROMANIA

diferenta asigurare nn premium care abroad si bupa cigna

Care este diferența dintre NN Premium Care Abroad și o asigurare permanentă cu acoperire internațională?

Odată cu lansarea de către NN a noului produs de asigurare NN Premium Care Abroad la începutul anului 2024, am primit multe întrebări privind diferența dintre această asigurare pentru boli grave și asigurările permanente cu acoperire internațională pe care le intermediem de peste 10 ani în România: Bupa, Cigna, Allianz Care, AXA fiind cele mai cunoscute. Iată principalele diferențe între cele 2 tipuri de asigurări. 

Asigurarea NN Premium Abroad este o asigurare tip Critical Illness, ce oferă acoperire pentru tratamentul unor boli grave predefinite în polița de asigurare. Further Underwriting (cunoscută anterior ca Best Doctors) este societatea mandatată să gestioneze tratamentul asiguraților. Acest tip de poliță este oferit de Further en-gros companiilor de asigurări și acestea le pot împacheta și adăuga servicii suplimentare proprii și asistență locală. Asigurarea mai e disponibilă în România și la Allianz Țiriac (clauza Best Treatment Abroad – disponibilă și prin intermediul IQ Med) sau la Metropolitan Life (Top Protect). 

În esență, asigurarea Premium Care Abroad oferă acoperire pentru câteva situații foarte grave și odată ce evenimentul a fost avizat și acceptat, tratamentul se va desfășura în unitatea medicală indicată de asigurător. Polița o perioada de asteptare de jumătate de an (6 luni) si asigurarea e valabila doar 3 ani (36 luni) după data primei cheltuieli, fără posibilitate de extindere ulterioară.

Spre deosebire asigurarea doar pentru boli grave, o asigurare de sănătate permanentă cu acoperire internațională precum cele oferite de asigurători foarte cunoscuți precum Cigna sau Bupa, printre alții,  nu restrange tipul de afecțiuni pentru care are loc spitalizarea și nici nu impune locul de tratament – este la libera alegere a asiguratului, inclusiv în Rpmânia, la orice clinică sau spital. O asigurare internațională permanentă nu are perioadă de așteptare și poate fi prelungită an de an, fără reevaluarea stării de sănătate și fără limită de vârstă. Configurația de obicei modulară a produselor permite inclusiv adăugarea de beneficii precum acoperire pentru consultații, investigații sau controale anuale de rutină ce se pot efectua în orice țară dorește persoana asigurată. Se pot asigura adulți, copii, familii sau companii.  Un aspect important al înscrierii în asigurare este că acest tip de asigurare nu evaluează la înscriere istoricul medical al părinților sau altor rude de gradul 1 precum în cazul asigurărilor de boli grave. Așadar, dacă în familie există istoric de afecțiuni medicale, cu atât mai recomandat este încheierea unei astfel de asigurări cât mai devreme. 

Cât costă o asigurare sănătate internațională în 2024? Preț și beneficii pentru cele mai accesate planuri

În practică, din experiența de peste 10 ani în intermedierea asigurărilor de sănătate permanente cu acoperire internațională, principalul factor declanșator al nevoii de asigurare e teama de costurile în străinătate ale unui tratament de cancer, dar pe parcursul contractului clienții ajung să aprecieze și utilitatea extraordinară pe care o astfel de asigurare o are inclusiv pentru cheltuieli ce nu se încadrează în sfera situațiilor grave: spre exemplu, operații ce trebuie efectuate după anumite accidente (auto, ski) pentru care în țări precum Germania sau Spania se întâlnesc specialiști foarte buni, costuri cu recuperare medicală și monitorizări ulterioare, dar și costuri precum nașterea într-un spital privat de top sau costuri cu internările iminente aferente perioadei copilăriei. 

IQ Med te poate ajuta să alegi cea mai potrivită asigurare pentru tine și familia ta, în funcție de nevoi și buget. Nu ezita să ne contactezi utilizând datele de pe site.